 |
| Subiectul anterior :: Subiectul urmator |
| Autor |
Mesaj |
lili Administrator


Data inscrierii: 03/Sep/2007 Mesaje: 769
|
Trimis: 28/02/2008 12:14 Titlul subiectului: Scriitori consacrati |
|
|
Criticilor mei-M.Eminescu
Multe flori sunt, dar putine
Rod în lume o sã poarte,
Toate bat la poarta vietii,
Dar se scutur multe moarte.
E usor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Însirând cuvinte goale
Ce din coadã au sã sune.
Dar când inima-ti frãmântã
Doruri vii si patimi multe,
S-a lor glasuri a ta minte
Stã pe toate sã le-asculte,
Ca si flori în poarta vietii
Bat la portile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer vestmintele vorbirii.
Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ti viatã,
Unde ai judecãtorii,
Ne'nduratii ochi de gheatã?
Ah! atuncea ti se pare
Cã pe cap îti cade cerul:
Unde vei gãsi cuvântul
Ce exprimã adevãrul?
Critici voi, cu flori deserte,
Care roade n-ati adus -
E usor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.
lili
_________________ e bine sa fii important dar important e sa fii bun |
|
| Sus |
|
 |
carmencita moderator


Data inscrierii: 24/Oct/2007 Mesaje: 252
|
Trimis: 28/02/2008 19:30 Titlul subiectului: |
|
|
Eminescu este preferatul meu...
Din străinătate
de M. Eminescu
Când tot se-nveselește, când toți aci se-ncântă,
Când toți își au plăcerea și zile fără nori,
Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă
L-a patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători.
Și inima aceea, ce geme de durere,
Și sufletul acela, ce cântă amorțit,
E inima mea tristă, ce n-are mângâiere,
E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit.
Aș vrea să văd acuma natala mea vâlcioară
Scăldată în cristalul pârăului de-argint,
Să văd ce eu atâta iubeam odinioară:
A codrului tenebră, poetic labirint;
Să mai salut o dată colibele din vale,
Dorminde cu un aer de pace, liniștiri,
Ce respirau în taină plăceri mai naturale,
Visări misterioase, poetice șoptiri.
Aș vrea să am o casă tăcută, mitutică,
În valea mea natală, ce undula în flori,
Să tot privesc la munte în sus cum se ridică,
Pierzându-și a sa frunte în negură și nori.
Să mai privesc o dată câmpia-nfloritoare,
Ce zilele-mi copile și albe le-a țesut,
Ce auzi odată copila-mi murmurare,
Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut.
Melodica șoptire a râului, ce geme,
Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor,
Cântarea în cadență a frunzelor, ce freme,
Născur-acolo-n mine șoptiri de-un gingaș dor.
Da! Da! Aș fi ferice de-aș fi încă o dată
În patria-mi iubită, în locul meu natal,
Să pot a binezice cu mintea-nflăcărată
Visările juniei, visări de-un ideal.
Chiar moartea, ce răspânde teroare-n omenire,
Prin vinele vibrânde ghețoasele-i fiori,
Acolo m-ar adoarme în dulce liniștire,
În visuri fericite m-ar duce către nori. |
|
| Sus |
|
 |
carmencita moderator


Data inscrierii: 24/Oct/2007 Mesaje: 252
|
Trimis: 28/02/2008 19:33 Titlul subiectului: |
|
|
Dorul româncei-Vasile Alecsandri
De-ar vrea bunul Dumnezeu
Să-mi asculte dorul meu!
De-aș avea un copilaș,
Dragul mamei îngeraș!
Cât e ziuă, cât e noapte,
I-aș șopti cu blânde șoapte.
Cât e noapte, cât e zi,
Tot la sânu-mi l-aș păzi!
L-aș păzi, l-aș dezmierda,
Mii de sărutări i-aș da,
Și i-aș zice-ncetișor:
Nani, nani, puișor!
De-ar fi cerul cu priință,
Să-mplinească-a mea dorință!
De mi-ar da un băiețel,
Dragul mamei voinicel!
N-ar fi prunc mai fericit
Și pe lume mai iubit!
Alt copil n-ar fi ca el,
Mititel și frumușel!
Obrăjelu-i ca de spume
N-ar avea seamăn pe lume!
N-ar fi ochii nimărui
Dulci ca ochișorii lui!
Iar eu, mândră măiculiță,
Pe-ai săi ochi, pe-a sa gurițâ
Ne-ncetat l-aș săruta,
Săruta și i-aș cânta.
Și i-aș face-o descântare
Să ajungă-un viteaz mare,
Un viteaz ce-ar străluci,
Cum n-a fost, nici n-ar mai fi
Și l-aș pune să se culce
Pe-al meu sân, legănat dulce,
Și i-aș zice-ncetișor:
Nani, nani, puișor! |
|
| Sus |
|
 |
carmencita moderator


Data inscrierii: 24/Oct/2007 Mesaje: 252
|
Trimis: 28/02/2008 19:37 Titlul subiectului: |
|
|
Lucian Blaga - Lauda suferinței
Atâția dintre semeni nu prea știu
ce să înceapă-n zori cu suferința.
Ei nu-și dau seama nici spre seară de prilejul
chemat să-nalțe mersul, cunoștința.
Suferința poate fi întuneric, tăciune în inimă,
pe frunți albastru ger,
pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier,
în bulgăre de țărână
o lacrimă sau sâmbure de cer.
Nu mai calcă pe pământ
cine calcă-n suferință.
Ea schimbă la față argila, o schimbă în duh
ce poate fi pipăit, duios, cu stiință.
Tată, carele ești și vei fi,
nu ne despoia, nu ne sărăci,
nu alunga de pe tărâmuri orice suferință.
Alungă pe aceea doar care destramă,
dar nu pe-aceea care întărește
ființa-ntru ființă.
Fă ca semenii noștri,
de la oameni la albine,
de la-nvingători la biruiți,
de la-ncoronați la răstigniți, să ia aminte
că există pretutindeni și această suferință,
până astăzi și de-acum înainte
singura legătură între noi și tine. |
|
| Sus |
|
 |
carmencita moderator


Data inscrierii: 24/Oct/2007 Mesaje: 252
|
Trimis: 28/02/2008 19:39 Titlul subiectului: |
|
|
George Coșbuc - Mama
În vaduri ape repezi curg
Și vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară -
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.
Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipește-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colțuri de odaie.
Cu tine două fete stau
Și torc în rând cu tine;
Sunt încă mici și tată n-au
Și George nu mai vine.
Un basm cu pajuri și cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ș-asculți povestea ei
Și stai îngândurată.
Și firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui șoapte fără de-nțeles,
Și ochii tăi stau țântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră...
Te uiți la el și nu-l ridici,
Și fetele se miră.
...O, nu! Nu-i drept să te-ndoiești!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung privești -
- "Ce vezi?î întreab-o fată.
- "Nimic... Mi s-a părut așa!
Și jalea te răpune,
Și fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.
Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
- "Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire...
Mai știu și eu la ce gândeam?
Aveți și voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.
Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,
Aș mai trăi o viață.
E dus, și voi muri dorind
Să-l văd o dată-n față.
Așa vrea poate Dumnezeu,
Așa mi-e datul sorții,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morții!
Afară-i vânt și e-nnorat,
Și noaptea e târzie;
Copilele ți s-au culcat -
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus și nu mai vine!
Ș-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine! |
|
| Sus |
|
 |
Gabriela_6 Membru junior


Data inscrierii: 23/Feb/2008 Mesaje: 104
|
Trimis: 29/02/2008 20:13 Titlul subiectului: |
|
|
Un poet profund,ce va ramane in literatura noastra prin poeziile sale cu rezonanta mai mult sau mai putin macabra...
George Bacovia (1881 - 1957)
Belșug
Culori și fum de toamnă, plâns de poet,
Apa e rece, frunzele plouă -
Vorbește încet, pășește încet,
Că totul cade cu o jale nouă.
Vinul, și mierea, și grâul tot
Le-au strâns, pe grabă, cine-a putut...
Tuse, și plânset visele scot,
Du-te, oriunde, frunză de lut...
Și-o păsărică în grădina brumată,
În liniștea rece, a iarnă-a făcut -
Am strănutat pe o stradă curată,
Frunzele toate încă n-au căzut.
A fost odată... va fi odată...
Nu spune zarea, dar spune omul -
Numai acuma e niciodată...
Adânc, prezentul, închide tomul...
Mă duc, tot acolo, în marea clădire,
E ora, de la care rămân închis -
O emoție... o amorțire...
E toamnă... mi-au dat de scris...
"Un prieten este un dar pe care ti-l faci singur" |
|
| Sus |
|
 |
lili Administrator


Data inscrierii: 03/Sep/2007 Mesaje: 769
|
Trimis: 03/03/2008 22:26 Titlul subiectului: |
|
|
Alexandru Macedonski
Rondelul rozelor ce mor
E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, si mor si-n mine --
S-au fost atât de viată pline,
Si azi se sting asa usor.
În tot, se simte un fior,
O jale e în orisicine.
E vremea rozelor ce mor --
Mor în grădini, si mor si-n mine.
Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmăsaguri de suspine,
Si-n marea noapte care vine,
Duioase-si pleacă fruntea lor... --
E vremea rozelor ce mor.
_________________
TIGRUTA25
Alexandru Macedonski
Noaptea de mai
Astfel: fiindca apogeul la care sufletul atinge
Cind poarta cintece-ntre aripi da nastere la razvratiri,
Se poate crede ca vreodata ce e foc sacru se va stinge
Si muzele ca vor ramine amagitoare naluciri ?
Vestalelor, cind in picioare altarul vostru s-afla inca,
Si primavara cind se-ntoarce si astazi ca si alte dati,
Si perschimbat cind nu se afla pamintul falnic intr-o stinca,
De ce v-ati reurca in sfera abstractelor seninitati ?
Inchisa daca va e lumea, recoboriti-va-ntre roze
Parfumele din mai inalta reinnoite-apoteoze,
Si-n noaptea blonda ce se culca pe cimpenesti virginitati
Este fioru-mpreunarii dintre natura renascuta
S-atotputerea Veciniciei de om abia intrevazuta.
Veniti : privighietoarea cinta, si liliacul e-nflorit;
Cintati : nimic din ce e nobil, suav si dulce n-a murit.
Simtirea, ca si bunatatea, deopotriva pot sa piara
Din inima imbatrinita, din omul reajuns o fiara,
Dar dintre flori si dintre stele nimica nu va fi clintit,
Veniti : privighetoarea cinta si liliacul e-nflorit.
Se poate crede ca vreodata ce e foc sacru se va stinge, -
Cind frunza ca si mai inainte sopteste frunzei ce atinge ?
Cind stea cu stea vorbeste-n culmea diamantatului abis,
Izvorul cind s-argintuieste de alba luna care-l ninge,
Cind zboara freamete de aripi in fundul cerului deschis ?...
Vestalelor, daca-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze,
E cerul inca plin de stele, si cimpul inca plin de roze,
Si pina astazi din natura nimica n-a imbatrinit...
Iubirea, si prietenia, daca-au ajuns zadarnicie,
Si daca ura si tradarea vor predomni in vecinicie...
Veniti : privighietoarea cinta, si liliacul e-nflorit.
Vestalelor, daca-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze;
Pamint si spatiu isi urmeaza sublimele metamorfoze,
Rasare cite-o noua floare, apare cite-un astru nou,
Se face mai albastru adincul, si codrul mai adinc se face ,
Mai dulce sunetul dc fluier, mai lenes:i a neptei pace,
Mai racoroasa adierea, mai viu al stincilor ecou
Mucigaitul smirc al vaii cu poezie se vestminta,
Pe prefiratele lui ape pluteste albul nenufar...
O mica stea e licuriciul, si steaua este un mic far,
In aer e parfum de roze. -- Veniti : privighietoarea cinta.
Posomorirea fara margini a noptilor de altadata,
Cind sufletul pentru sarcasme sau deznadejde sta deschis,
Cu focul stins, cu soba rece, ramase-n urma ca un vis.
E mai si inca ma simt tinar sub inaltimea instelata.
Trecu talazul dusmaniei cu groaza lui de nedescris
La fund se duse iar gunoiul ce inaltase o secunda
Si stinca tot ramase stinca, si unda tot ramase unda...
Se lumina intinsa noapte cu poleieli mingiitoare,
Si astazi e parfum de roze si cintec de privighietoare.
Vestalelor, numai o noapte de fericire va mai cer.
Pe jgheabul verde al cismelei un faun rustic c-o naiada
S-au prins de vorbe si de glume sub licaririle din cer;
Colurnbe albe bat din aripi si visurile vin gramada,
Iar picaturile urmeaza pe piatra lucie sa cada...
Basmesc de vremile batrine, cind zinele se coborau
Din limpezimile arlbastre, si-n apa clara se scldau...
Reinviaza ca prin farmec idilele patriarcale
Cu feti-frumosi culcati pe iarba izbindu-se cu portocale:
Pe dealuri clasice s-arata fecioare in camasi de in
Ce-n miini cu amforele goale isi umplu ochii de senin,
Si printre-a serii lacramare de ametiste si opalc,
Anacreon re-nalta vocea, dialogheaza Theocrit...
Veniti : privighetoarea cinta in aerul imbalsamit.
E mai si inca ma simt tinar sub inaltimea instelata...
Halucinat cind este-auzul, vederea este fer
Aud ce spune firul ierbei, si vad un cer de aripi plin,
M-asez privind in clarul lunei sub transparenta atmosferei
Si-n aeru-mbatat de roze sfidez atingerea durerei
Cu cintece nalucatoare cum sunt candorile de crin
O! feeric a naturei, desfasura-te in splendoare,
Regret suprem al fiecarui in tainicul minut cind moare,
Fiindca tu esti pentru suflet repaos dulce si suprem.
O ! feerie a istoriei, vindecatoare de nevroze,
Ce ne-mbunesti fara stiinta si ne mingii fara sa vrem,
Regret suprem aI fiecarui, desfasura-te in splendoare
In aer cu parfum de roze si cintec de privighetoare.
Veniti, privighetoarea cinta in aeru-mbatat de roze.
Voind sa uit ca sunt din lume, voiesc sa cred ca sunt din cer...
Vestalelor, numai o noapte de fericire va mai cer,
Si-aceasta noapte fericita la gitul ei cu salbi de astre
S-a coborit pe flori roz-albe si pc padurile albastre,
A-ntins subtirile-i zabranic si peste cimp si peste vai
A-nseilat nemarginirea cu raze de argint si aur
Si o cusu cu mii de fluturi si o brazda cu mii de cai;
A revarsat pcste lot locul dumnezeiescul ei tezaur,
In atmosfera stravrezie impaciurea si-a intins,
Facu sa sune glas de bucium la focul stinelor aprins,
Facu izvorul sa-l inghine, padurea sa se-nveseleascab,
Orice durere sa-nceteze, si poezia sa vorbeasca.
Pe om in leaganul ei magic il adormi -- si el uita -
Cu clarobscur masca uritul se sterse formele prea bruste, -
Facu sa taca zLirniirea adunaturilor de muste,
Si zise vailor sa cinte si dealul nu mai pregeta,
Si zise vailor sa cinte, si vaile se ridicara,
Cu voci de frunze si de ape, cu soapte ce s-armonizara,
Si zise pasarei sa cinte, si la porunca uimitoare,
Se inalta parfum de roze si cintec de privighietoare
Iar cind si mie-mi zise: ,,Cinta !", c-un singur semn ma desteapta,
Spre inaltirni neturburate ma reurca pe-o scara sfinta...
In aeru-mbatat de roze, veniti : -- privighietoarea cinta.
e una din preferatele mele
_________________
TIGRUTA25
La rugamintea Tigrutei am mutat poeziile la acest topic
lili _________________ e bine sa fii important dar important e sa fii bun |
|
| Sus |
|
 |
Gabriela_6 Membru junior


Data inscrierii: 23/Feb/2008 Mesaje: 104
|
Trimis: 04/03/2008 19:11 Titlul subiectului: |
|
|
Haralamb G. Lecca
S-a nascut la 20 februarie 1873, in Caracal si a murit pe 9 martie 1920 la Bucuresti.
Poet, prozator, dramaturg și traducător român, nepotul pictorului Constantin Lecca, a fost primul dramaturg român care a jucat în piesele scrise de el însuși.
Dona Clara
Spun poveștile că-n țara,
Țara-n care primăvara,
Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid
Cum că la Valladolid
Un paez înnebunise numai pentru că privise
O brunetă… Dona Clara
Sărea zidul singur el,
În grădină la castel,
Și-atingînd ușor guitara
Ca vrăjitul Apolon prins cu lira-ntre naiade, el în ritm de serenade
O chema pe Dona Clara
„Vino…
Vino să fugim din țara
Țara-n care primăvara,
Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid…
Vino…
Vino din Valladolid unde poate-o vrea norocul să m-asculte,
Dona Clara…”
Spun poveștile că-n țara,
Țara-n care primăvara,
Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid
Spun că la Valladolid
Amorez un don amarnic a cîntat un an zadarnic…
Era surdă Dona Clara…
Spirit fin, Haralamb G. Lecca a cochetat si cu epigrama. Spre exemplificare, redam doua epigrame ale sale:
„X asteapta cu nevasta
Tremurand in ploaia rece.
Toate trec in lumea asta.
Numai tramvaiul nu trece!“
Lui Alexandru Cazaban, autor al volumului „Intre femeie si pisica“:
Citind recenta-ti carticica
Am priceput foarte usor
Ca-ntre femeie si pisica
Sta cainele de autor“.
"Un prieten este un dar pe care ti-l faci singur" |
|
| Sus |
|
 |
lili Administrator


Data inscrierii: 03/Sep/2007 Mesaje: 769
|
Trimis: 06/03/2008 11:23 Titlul subiectului: |
|
|
Adio-M.Eminescu
De-acuma nu te-oi mai vedea,
Ramai, ramai, cu bine!
Ma voi feri în calea mea
De tine.
De astazi dar tu fa ce vrei,
De astazi nu-mi mai pasa
Ca cea mai dulce-ntre femei
Ma lasa.
Caci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Sa ma imbat si de scantei
Din stele,
Cand degerand atatea dati,
Eu ma uitam prin ramuri
Si asteptam sa te arati
La geamuri.
O, cat eram de fericit
Sa mergem impreuna,
Sub acel farmec linistit
De luna!
Si cand in taina ma rugam
Ca noaptea-n loc sa steie,
In veci alaturi sa te am,
Femeie!
Din a lor treacat sa apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.
Caci astazi daca mai ascult
Nimicurile-aceste,
Imi pare-o veche, de demult
Poveste.
Si daca luna bate-n lunci
Si tremura pe lacuri,
Totusi imi pare ca de-atunci
Sunt veacuri.
Cu ochii serei cei dentai
Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-n urma mea ramai -
Adio!
lili _________________ e bine sa fii important dar important e sa fii bun |
|
| Sus |
|
 |
lili Administrator


Data inscrierii: 03/Sep/2007 Mesaje: 769
|
Trimis: 06/03/2008 11:33 Titlul subiectului: |
|
|
Trei lacrimi reci de călătoare-Ion Minulescu
Si-ai sa ma uiti -
Ca prea departe
Si prea pentru mult timp pornesti!
Si-am sa te uit -
Ca si uitarea e scrisa-n legile-omenesti.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cu ochii urmari-vei tarmul, topindu-se ca noru-n zare,
Si ochii-ti lacrima-vor poate
Trei lacrimi reci de calatoare ;
Iar eu pe tarm
Mahnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Si-ntelegand că mi-esti pierduta,
Te-oi plange-n ritmul unui vers.
Si versul meu
L-o duce poate vreun cantaret pana la tine,
Iar tu -
Cantandu-l ca si dansul,
Plangandu-l, poate, ca si mine -
Te vei gandi la adorata in cinstea careia fu scris,
Si-uitand ca m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Intunecatu-mi chip,
Ca-n ziua cand te-afunda vaporu-n zare
Si cand din ochi lasai sa-ti pice
Trei lacrimi reci de calatoare!
lili _________________ e bine sa fii important dar important e sa fii bun |
|
| Sus |
|
 |
carmencita moderator


Data inscrierii: 24/Oct/2007 Mesaje: 252
|
Trimis: 27/03/2008 22:04 Titlul subiectului: |
|
|
RAPSODII DE PRIMAVARA
de George-Toparceanu
I
Sus prin crangul adormit,
A trecut in taina mare,
De cu noapte, risipind
Siruri de margaritare
Din panere de argint,
Stol balai
De ingerasi
Cu alai
De toporasi.
Primavara, cui le dai?
Primavara, cui le lasi?
II
Se-nalta abur moale din gradina.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperisuri vestede-n lumina
Intind spre cer ogeacuri fara fum.
Pe langa garduri s-a zvantat pamantul
Si ies gandacii-Domnului pe zid.
Ferestre amortite se deschid
Sa intre-n casa soarele si vantul.
De prin balcoane
Si coridoare
Albe tulpane
Falfaie-n soare.
Ies gospodinele
Iuti ca albinele,
Parul le flutura,
Toate dau zor.
Unele matura,
Altele scutura
Colbul din patura
Si din covor.
Un zarzar mic, in mijlocul gradinii,
Si-a rasfirat crengutele ca spinii
De frica sa nu-i cada la picioare,
Din crestet, valul subtirel de floare.
Ca s-a trezit asa de dimineata
Cu ramuri albe µ si se poate spune
Ca-i pentru-ntaia oara in viata
Cand i se-ntampla-asemenea minune.
Un nor sihastru
Si-aduna-n poala
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petala
De miozot.
III
Soare crud in liliac,
Zbor subtire de gandac,
Glasuri mici
De randunici,
Viorele si urzici...
Primavara, din ce rai
Nevisat de pamanteni
Vii cu mandrul tau alai
Peste cranguri si poieni?
Pogorata pe pamant
In matasuri lungi de vant,
Lasi in urma, pe campii,
Galbeni vii
De papadii,
Balti albastre si-nsorite
De omat topit abia,
Si pe dealuri mucezite
Araturi de catifea.
Si pornesti departe-n sus
Dupa iarna ce s-a dus,
Dupa trena-i de ninsori
Asternuta pe colini...
Drumuri nalte de cocori,
Calauzii cei straini,
Iti indreapta an cu an
Pasul tainic si te mint
Spre tinutul diafan
Al campiilor de-argint.
Iar acolo te opresti
Si doar pasul tau usor,
In omat stralucitor,
Lasa urme viorii
De conduri imparatesti
Peste albele stihii...
Primavara, unde esti?
 |
|
| Sus |
|
 |
carmencita moderator


Data inscrierii: 24/Oct/2007 Mesaje: 252
|
Trimis: 27/03/2008 22:07 Titlul subiectului: |
|
|
PRIMAVARA
Sub umbrarul foilor
Duce drumul oilor
Si se duce, si se pierde
Tot pe plai cu iarba verde,
Si se duce, si se curma
Tot la stana langa turma,
Si ii stie seama lui,
Seama lui, si-a dorului.
Grijile mocanului,
Inima ciobanului...
Primavara! primavara! crapa mugurii la balta,
Salciile verzi le-ndoaie vantul cu suflare calda,
Pe poteci sfios se-ntinde umbra noua-a foilor —
Primavara, mama noastra, da-ne drumul oilor,
Drumul cel pierdut pe care il mai stiu, din sat, batranii!...
Doru-n mine infrunzeste: dorul turmii, dorul stanii.
In zadar ma-nchid in casa si m-ascund pe dupa carti,
Dor de duca ma ajunge, dor hain din zece parti:
Buchiile le zapaceste, gandurile le incurca.
Vad un gol de munte-n soare si vad turmele cum urca;
Tot aud cum latra cainii, cum talangile raspund,
Cand adanc ca vantu-n frunza, cand ca ape vii pe prund,
Dupa cum coteste drumul mai departe, mai aproape,
Spre lumina de poiana ce prin fagi razleti incape...
Turme vechi ca muntii tarii, cu carlan si cu mioara,
Suie plaiul si-l coboara, pentru-a catea miia oara?
Duc cu ele de departe dorul nostru, tot aleanul
Far’ de zare, ca Buceagul, nesfarsit, ca Baraganul.
Duc cu ele dorul brazdei, dorul frunzelor de nuc,
Dorul satului si-al tarii, dorul dorului il duc...
Vin cu cantecele toate de la Nistru pan’ la Jii,
Si se urca din poveste sau aievea, nu mai stii —
Ungureanul si Vranceanul din balada iata-i iarasi.
Miorita bucalaie, unde esti sa-mi fii tovaras,
Sa pasti iarba neumblata, pe sub brazi, pe la izvoare?
Si cu sarica pe umeri tot asteapta baciul mare
In lumina primaverii singur, ca un zeu pagan.
Primavara! primavara! stau cu dorul de ma-ngan.
Crape mugurii la balta, iasa plugurile-n tara,
Codrii vechi sa infrunzeasca, iarba noua sa rasara —
Dar da-mi drumul care-l stie si ciobanul, si cioporul,
Drumul oilor mi-l afla, el, ce mana drept, ca dorul,
Sus la munti, cu fulgerare de-aur viu in soare-apune...
Miorita, miorita, dorul turmei ma rapune!
Autor: Ion Pillat
 |
|
| Sus |
|
 |
Gabriela_6 Membru junior


Data inscrierii: 23/Feb/2008 Mesaje: 104
|
Trimis: 15/04/2008 16:40 Titlul subiectului: |
|
|
CIRESAR
Nimeni nu ne crede dacÄ sÄrutÄm
pasÄrea din zbor, iarba Ăźnverzind.
Noi suntem un fel de martori
ai adolescentei ruginind.
Nimeni nu ne spune: bea, flÄmĂąndule!
Nimeni nu ne spune: Ăźnsetatule!
Curge primÄvara pe sub fluturi,
visÄtor podeaua curge pe sub tine, patule!
LasÄ-te pe somnul meu, tu vis frumos,
cade-mi tu Ăźn gura mea uscatÄ
rosie cireasÄ dintr-un chiparos,
zĂąnÄ inventatÄ!
autor - Nichita Stanescu
"Un prieten este un dar pe care ti-l faci singur" |
|
| Sus |
|
 |
Gabriela_6 Membru junior


Data inscrierii: 23/Feb/2008 Mesaje: 104
|
Trimis: 03/02/2011 14:11 Titlul subiectului: |
|
|
Ecce homo
Eu sunt o-mperechere de straniu
Ći comun,
De aiurÄri de clopot
Ći frÄmĂąntÄri de clape -
Ăn suflet port tristeĆŁea planetelor ce-apun,
Ći-n cĂąntece, tumultul cÄderilor de ape...
Eu sunt o cadenĆŁare de bine
Ći de rÄu,
De glasuri rÄzvrÄtite
Ći resemnÄri tĂąrzii -
Ăn gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu,
Ći-n visuri, majestatea solarei agonii...
Eu sunt o-ncruciĆare de harfe
Ći trompete,
De leneĆe pavane
Ći repezi farandole -
Ăn lacrimi port minciuna tÄcutelor regrete,
Ći-n rĂąs, impertinenĆŁa sonorelor mandole.
Eu sunt o armonie de prozÄ
Ći de vers,
De crime
Ći idile,
De artÄ
Ći eres -
Ăn craniu port Imensul, stÄpĂąn pe Univers,
Ći-n vers, voinĆŁa celui din urmÄ Ne'nĆŁeles!...
poezie de Ion Minulescu
_________________ "Un prieten este un dar pe care ti-l faci singur" |
|
| Sus |
|
 |
AdBot Robotelul cu reclame
Ce este AdBot ? Click aici
|
Trimis: 26/05/2012 10:19 Titlul subiectului: AdBot |
|
|
|
|
|
| Sus |
|
 |
|
|
Nu puteti crea un subiect nou in acest forum Nu puteti raspunde in subiectele acestui forum Nu puteti modifica mesajele proprii din acest forum Nu puteti sterge mesajele proprii din acest forum Nu puteti vota in chestionarele din acest forum
|
lylysor.myforum.ro
Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Fa-ti si tu propriul forum GRATUIT, pe www.myforum.ro
|
 |